fara titlu…

Cu bune si rele intamplate, pe toti viata ne transforma si ne aduce in punctul in care suntem azi. E greu sa gasesc un titlu pentru ce voi scrie acum. Poate ar trebui sa spun ca sunt unul din cei care nu uita niciodata. Si sunt unul din cei care cred ca tot binele din lume nu poate repara un rau dintr’o anumita perioada. Pt ca acel rau, te poate marca pe viata.

E penibil sa dai vina pe altii ca nu esti ce ai fi vrut sa fii. Pana la urma, fiecare isi croieste calea. Ajungi la o varsta cand nimeni si nimic nu iti mai poate influenta deciziile si viata, oricat ar incerca. Trebuie sa ai curajul si puterea sa pui punct si sa recunosti ca NU ai fost legat niciodata de acele persoane. Ca ceva s’a rupt atunci cand ai dat tot, si ai fost tradat, si tot ce ai spus cand ti’ai deschis sufletul, a fost folosit impotriva ta. Sunt persoane care te vor izolat, te vor mizerabil, te vor transformat in imaginea lor doar pentru a’si demonstra ca ei au dreptate.

Viata te invata sa fii sadic chiar, atunci cand ai trecut prin destule. Fara pic de regret, fara urma de dor sau compasiune. Asa cum asociez melodii cu anumite perioade din viata, asa asociez persoane cu anumite perioade futute din trecut. Si nici un bine ulterior nu repara un psihic mutilat al unui copil, sau adolescent. Poate unele persoane, ar trebui sa citeasca mai multa psihologie, poate vor intelege efectele raului facut… URA se insamanteaza in sufletul cuiva, atunci cand E MIC. Nimic din ce vei face in viata acelui individ la maturitate, nu va schimba ce ai plantat atunci..

E un cerc pe care fiecare trebuie sa il rupa. Pentru ca pana la urma, senzatia aia ca esti singur, a fost acolo cu tine mereu. Asa ca ce rost are sa te mai minti ? Esti doar tu si persoana de langa tine, daca exista, fara nimeni din trecut, care abia asteapta sa esuezi ca ei sa poata spuna ”ha…ti’am zis eu ca e un ratat/a”. Sunt azi suma mizeriilor traite. Dar imi place sa cred ca arat asta doar celor care merita.

Cand altii clocesc cacat in varf de pat…

10 aici…miezul noptii in tara…

Cand abia astepti sa rupi patu la 7 seara, cand nu stii cum e sa’ti sune ceasul la 5 dimineata, cand nu stii cum e sa dormi doar 10 ore pe saptamana si alea adunate, cand nu stii cum e sa pierzi “si anul asta” sarbatorile, cand ai ramas acasa pentru ca ningea sau ploua prea tare, cand a existat mereu cineva care sa’ti dea, cand ai facut mereu pe victima, cand mereu statul e de vina si uite in ce tara de cacat traiesti tu…cand n’ai plecat niciodata pentru ca ti’a fost teama, cand n’ai riscat niciodata tot ce ai avut pentru ce ai fi putut sa ai, cand n’ai iesit niciodata in frig sau ploaie sa strigi impotriva lor, cand ti’ai dorit sa moara si capra vecinului sa simta si el… cand nu esti in stare sa faci schimbarea aia pe care in fiecare an ti-o promiti, cand gasesti mereu scuze, cand niciodata tu nu esti de vina pentru tot ce esti AZI… cand ai trait toate astea si nu ti’ai dat seama ca LENEA si PROSTIA te’a acaparat, iti meriti soarta. Si ultimul stadiu al prostiei, e sa fii convins ca “esti special cumva, dar inca nu stii in ce sens si tu meriti mai mult de la soarta, nu te compari cu restul….”. Si astepti… ani. Critica si auto-critica. Mie si acum mi’e teama de propria lene…